Despre noi

FULL SAFE SYSTEM este o companie cu capital integral românesc, care oferă servicii de protecție si pază.

Securitatea unui obiectiv, in viziunea companiei și reflectată în relațiile contractuale deja stabilite, presupune servicii de pază propriu-zisă pe obiective fixe cu asigurarea integrității bunurilor, prevenirea sustragerii lor, protecția persoanelor și păstrarea linistii si ordinii. Compania asigură și servicii de gardare pe mijloace de transport mobile (din sistem feroviar, rutier etc.), cu protejarea integrității și securității transportului de la locul de predare, până la locul de destinație, pe un traseu prestabilit. Asigurarea serviciilor de securitate se face prin intermediul unui personal selectat cu atenție, în baza unei evaluări psihologice inițiale, iar obiectivul selecției este transmiterea valorilor morale necesare în acest domeniu și propagarea principiilor companiei. Principiile pe care compania se bazează sunt corectitudinea, profesionalismul, seriozitatea și implicarea, pentru găsirea strategiilor optime, pentru crearea unui mediu de lucru cât mai eficient, stabil și predictibil.

Principalul obiectiv al echipei este creșterea calității serviciilor prin îmbunătățirea constantă a performanțele și a relațiilor de colaborare cu clienții.

Prin tot ceea ce oferă, FULL SAFE SYSTEM dorește să își consolideze poziția și reputația pe piața serviciilor de protecție și pază.

DIN CLIENTII NOSTRII
CONTACTEAZĂ-NE ACUM
Pază obiectiv
Gardare mijloace de transport